Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej a ratat calificarea în finala Cupei României la volei

1 31

Unirea Dej n-a reușit să câștige niciun set în confruntarea din semifinalele Cupei României cu Tomis Constanța, fiind învinsă cu 3-0 de echipa de la malul mării, care va întâlni pe Remat Zalău în finală.

Cele două formații au mers umăr la umăr până la al doilea time-out tehnic, când constănțenii au reușit să se desprindă ușor pe tabelă, cu ajutorul jocului excelent la blocaj. Dejenii au revenit la 22-20 după un schimb spectaculos și au reușit apoi să anuleze două mingi de set ale trupei de la malul mării, dar un serviciu în aut a adus primul set celor de la Tomis.

Unirea a început în avantaj setul al doilea, cu 2-0 însă a cedat treptat teren și Tomis a adunat punct după punct la diferența de pe tabelă, trecându-și în cont fără prea multe bătăi de cap și al doilea set cu 25-16.

Cu șanse minime de a mai scoate ceva din acest meci, ardelenii au pierdut și mai mult inițiativa în setul al treilea, câștigat de constănțeni cu 25-17.

În cealaltă semifinală, Remat Zalău s-a impus tot cu 3-0 în fața celor de la Dinamo, după două seturi mai lejere câștigate la 19 și 18, și un al treilea set mai echilibrat câștigat la 23.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More