Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej a încheiat sezonul regulat cu un eșec în fața Craiovei – VIDEO

0 67

Ultima etapă a sezonului regulat din Divizia A1 la volei masculin a adus în Sala Sporturilor din Dej meciul dintre Unirea și SCMU Craiova, în cadrul etapei cu numărul 22.

Partida, programată inițial să se dispute la Craiova, a fost mutată la Dej cu acceptul Federației Române de Volei, campioana sezonului trecut făcând astfel deplasarea în Ardeal.

Meciul a fost dominat aproape în totalitate de olteni, aflați înaintea acestui meci pe locul 3 al clasamentului. Meciul a început cu un ușor avans pentru Craiova, care a reușit treptat să se desprindă și să câștige primul set cu 25-20.

Crezând că au în față un adversar extrem de facil, Unirea Dej fiind pe locul 10 în clasament, oltenii au slăbit turația motoarelor în setul al doilea, fapt de care au profitat din plin dejenii, care au reușit surprinzător să egaleze scorul la general după 25-22.

Campionii însă și-au revenit în setul al treilea, când Unirea a greșit tot mai mult iar oaspeții au jucat aproape perfect, preluând din nou conducerea pe tabelă după un 25-13 fără prea multă nevoie de comentarii. Setul al patrulea al întâlnirii a curs tot în favoarea echipei vizitatoare, Craiova izbutind să-și continue evoluția fără cusur în fața unei echipe dezorientate a dejenilor. Tabela a arătat la final 25-19 și 3-1 la general pentru SCMU Craiova, care pleacă de la Dej cu toate cele 3 puncte puse în joc.

Pentru Unirea Dej urmează faza a doua a Diviziei A1 la volei masculin, un minicampionat în care se va juca pe sistem tur-retur contra celorlalte echipe clasate pe locurile 7-12 la finalul sezonului regulat.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More