Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej a pierdut la Miercurea Ciuc. Meciul a fost întrerupt 40 de minute din cauza unui elicopter SMURD

0 25

FC Unirea Dej  fost învinsă cu 2-1 în partida disputată vineri în deplasare la Miercurea Ciuc, meci din cadrul etapei a XIII-a a Ligii a III-a.

Scorul a fost deschis de gazde la jumătatea primei reprize, de Györgyi Arthur, acesta fiind și scorul de la pauza meciului, pentru ca la scurt timp de la revenirea celor două formații de la vestiare Roberto Hașnaș să restabilească egalitatea pe tabelă pentru dejeni.

Imediat însă după marcarea golului egalizator, un elicopter SMURD a aterizat de urgență pe stadionul din Miercurea Ciuc, astfel că arbitrul a întrerupt meciul.

Timp de 40 de minute, cât a durat intervenția de urgență medicală a elicopterului SMURD, cele două echipe au stat pe marginea terenului.

Pauza provocată de acest eveniment inedit a fost una de bun augur pentru gazde, care au reluat jocul cu mai multă determinare. De cealaltă parte, formația antrenată de Alpar Meszaros și-a ieșit din formă în pauza forțată și prelungită, și-a pierdut concentrarea iar Szotyori Krisztián a profitat de o nouă gafă în centrul defensivei dejenilor și a marcat golul victoriei.

”Din păcate suntem foarte instabili pe linia de fund, pe centru, și asta este o problemă care se poate rezolva numai în iarnă, din păcate. Cred că suntem singura echipă din țară de Liga a III-a care are doi fundași centrali sub 19 ani și asta se vede”, a susținut Alpar Meszaros, care încă de la venirea la Unirea Dej a declarat că echipa nu poate supraviețui fără întăriri pe linia de fund și, mai ales, în zona centrală.

Antrenorul Unirii Dej s-a arătat deranjat la finalul meciului de maniera de arbitraj, susținând că primul gol al harghitenilor a fost marcat din poziție de ofsaid, iar Unirii i-a fost refuzat ulterior un penalty, în urma unui henț comis în careu de unul dintre jucătorii gazdelor.

Deși a dominat la Miercurea Ciuc și a avut șapte mari ocazii de a mai marca, Unirea Dej încheie astfel cu o înfrângere prima jumătate a acestui sezon, iar conducerea echipei caută soluții pentru întărirea lotului pentru a doua jumătate a sezonului, în special în compartimentul defensiv. De altfel, acest aspect este unul dintre principalele solicitate de Alpar Meszaros pentru a continua să rămână la conducerea tehnică a dejenilor.

Potrivit conducerii clubului Unirea Dej, relația de colaborare cu Alpar Meszaros este una menită să continue.

Am încheiat această jumătate de sezon mai bine decât anul trecut. Eu pot să spun că sunt mulțumit. În ceea ce privește colaborarea cu Alpar Meszaros eu îmi doresc să continue. Este un antrenor care-mi place cum lucrează, cum se ocupă de echipă, și îmi doresc să rămână alături de noi și în a doua jumătate a sezonului. Sper ca 2016 să fie un an mai bun pentru noi, pentru fotbalul dejean, cu o echipă mai bună și mai mulți spectatori.

Intenția nostră este să păstrăm tot lotul pe care-l avem acum la dispoziție și să completăm cu încă patru jucători de valoare și cu experiență”, ne-a declarat Mircea Itu, președintele FC Unirea Dej.

”Vreau pe această cale să mulțumesc tuturor jucătorilor pentru devotament, părinților acestora pentru implicare și susținere, antrenorilor și directorului sportiv Iosif Martonos, dar și Primăriei Dej, Consiliului Local și primarului municipiului Dej pentru sprijinul acordat”, a mai spus Mircea Itu.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.