Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej a pierdut în prelungiri primul meci din returul Ligii a III-a

0 25

FC Unirea Dej a debutat cu o înfrângere în returul campionatului Ligii a III-a, fiind învinsă în prelungiri de Sănătatea Cluj, vineri, într-un meci disputat la Cluj-Napoca.

Partida care a avut loc pe baza sportivă ”Clujana” a fost controlată de gazde în prima repriză, virușii verzi reușind să amenințe poarta lui Alin Sălăjan în câteva rânduri. Însă golul nu s-a lipit de cei de la Sănătatea, portarul Unirii având o evoluție lăudabilă între buturi.

Repriza a doua a fost mai săracă în faze de poartă, însă de această dată mai periculoși în ofensivă s-au arătat dejenii. Echipa lui Alpar Meszaros a presat mai mult, dar fără să amenințe concret poarta virușilor verzi.

Când toată lumea credea că meciul se îndreaptă spre o echitabilă remiză albă, în al doilea minut al prelungirilor gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri. Alexandru Gașpar a executat faza fixă, iar șutul său l-a păcălit pe portarul oaspeților, mingea intrând în plasă, pentru un 1-0, care aduce Sănătății trei puncte nesperate.

Sănătatea: Mare – Cr. Paul, Dan Matei, Perde, Ţârlea – Lupu, Cristea, Negru, Gâţ – Dan Florin – Ceaca. Au mai jucat: Gaşpar şi Horgoş.

Unirea Dej: Sălăjan – Podină, Ionescu, Kovacs, Plăian – Bota, Nalaţi, Rogozan, Guembar N., Nanou Br. – Bălţoi. Au mai jucat: Ekollo şi Blaj Florin.

Unirea Dej rămâne cu 10 puncte în clasament după această înfrângere, iar etapa viitoare, în 12 martie, va primi pe teren propriu vizita celor de la CS Iernut.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.