Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej a pierdut și returul cu Volei Municipal Zalău și părăsește Cupa României

0 76

Unirea Dej a ratat calificarea în semifinalele Cupei României, după ce a fost învinsă miercuri seara de CSVM Zalău, cu scorul de 3-1, același scor înregistrat în favoarea sălăjenilor și în meciul tur disputat la Zalău.

Dejenii au început excelent meciul retur, iar primul set l-au câștigat meritat în fața multiplei campioane a României. Echipa antrenată de Marius Dascălu și Tibi Szilagyi a fost condusă pe tabelă până spre final de set, însă gazdele au reușit să egaleze și apoi să conducă la 20, punctând încă de patru ori până la final.

Setul al doilea a început cu o ofensivă nebună a dejenilor, care și-au asigurat un avantaj poate nesperat după primele schimburi de mingi. Unire părea că se desprinde din nou în câștigătoare la scorul de 19-15, dar de această dată sălăjenii au fost cei care au revenit spectaculos în joc, reușind patru puncte consecutive, pentru a se desprinde la 20-23. Unirea n-a mai reușit să revină, astfel că setul a fost adjudecat de oaspeți la 21.

Setul al treilea a fost controlat autoritar de echipa din Zalău, care a profitat de căderea psihice a dejenilor, ce nu și-au mai revenit după pierderea dramatică a setului anterior. Zalăul s-a impus cu 25-15 și a obținut astfel calificarea, având nevoie de doar două seturi pe terenul Unirii pentru a ajunge în semifinale.

Setul al patrulea al întâlnirii s-a jucat fără miză, fiind unul destul de echilibrat odată ce emoțiile calificării s-au risipit. Cei doi antrenori au trimis în teren și rezervele, astfel că jocul a scăzut în intensitate. Unirea putea să forțeze câștigarea setului pe final, când a egalat la 20 și apoi la 22, însă izbânda a fost tot de partea zălăuanilor, care au câștigat la 22.

Cu acest nou eșec, Unirea Dej este eliminată din Cupa României și se pregătește deja pentru meciul de sâmbătă, din Divizia A1, cu Știința Explorări Baia Mare. Meciul este programat în 16 decembrie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Dej.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata