Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej a ratat calificarea în optimile Challenge Cup, deși a câștigat la Dej cu Dinamo – VIDEO

0 374

someseanul-Unirea Dej-Dinamo-Cupa Challenge

Confruntată cu serioase probleme financiare și cu o poziție neonorabilă în clasamentul Diviziei A1 la volei masculin, CS Unirea Dej a demonstrat marți că poate juca volei de înaltă clasă și că putea să se califice în optimile Challenge Cup.

După ce a pierdut fără drept de apel în manșa tur a dublei confruntări cu Dinamo, la București, șansele ca Unirea Dej să mai spere la calificarea în faza următoare a Cupei Challenge păreau năruite. Asta mai ales, după ce echipa dejeană a pierdut, tot cu 3-0, meciul de campionat de la Zalău.

Marți la Dej, însă, echipa antrenată de Victor Lazăr a arătat o nouă față, una cu care își obișnuia suporterii în sezoanele trecute atât în meciurile din play-off-ul Diviziei A1, cât și în cele europene.

Spre surprinderea plăcută a celor câteva sute de spectatori prezenți în tribune, Unirea Dej a jucat ca la carte în fața celor de la Dinamo.

Primul set a fost controlat de la început la sfârșit de dejeni, care s-au impus cu 25-20, pentru ca al doilea set să fie aparent mai echilibrat dar câștigat la diferență de 6 puncte de Unirea. Setul al treilea și ultimul al meciului a fost dominat de Dinamo până la al doilea time-out tehnic, însă Unirea a revenit pe final și a câștigat cu 25-22.

Totul în aplauzele unui public entuziast, care s-a ridicat în picioare să aclame jocul excelent al dejenilor. Totuși, spectatorii n-aveau de unde să știe că echipa pe care o susțin nu are bani să apuce nici finalul anului calendaristic și așteaptă cui răsuflarea tăiată să afle dacă va mai apuca și sezonul viitor în Divizia A1.

VEDEȚI AICI cum s-a desfășurat meciul fază cu fază în LIVE-ul realizat de Someșeanul.ro

Cum ambele formații aveau câte un meci câștigat cu 3-0 în această dublă manșă, regulamentele competiției europene prevăd că se joacă un ”set de aur”, un decisiv scurt, până la 15, care să decidă echipa calificată în optimile Challenge Cup.

De această dată, Unirea n-a mai dat totul pe teren. Nici n-avea de ce, având în vedere că echipa nu se știe dacă are bani să dispute ultimul meci din campionat din acest an cu Steaua, darămite fonduri pentru încă o dublă manșă europeană. Voleibaliștii Unirii au demonstrat însă că pot să joace, că pot să facă față la cel mai înalt nivel, chiar și pe plan european. Au avut calificarea la degetul mic, însă au preferat să nu lupte până la capăt pentru ea. Dinamo a câștigat setul de aur cu 15-9 și merge mai departe în Cupa Challenge, pentru că are parte de buget cu care să continue competiția.

CITIȚI AICI cu ce probleme grave se confruntă Unirea Dej

Unirea Dej rămâne acasă și speră să obțină fonduri pentru plata salariilor restante ale jucătorilor, pentru organizarea meciului de sâmbătă cu Steaua București și mai păstrează o fărâmă de speranță că va putea relua competiția internă și în anul 2015.

”În primele trei seturi am practicat un joc foarte, foarte bun și eficient. Din păcate, în setul de aur, poate acea pauză puțin mai mare între cele două părți ale partidei, ne-a scos un pic din mână și am făcut câteva greșeli care au contat în rezultatul final”, a declarat pentru someșeanul.ro antrenorul Victor Lazăr la finalul meciului.

Vezi în materialul video de mai jos secvențe din finalul meciului, dar și alte declarații ale lui  Victor Lazăr.

http://youtu.be/1_Adb0D1g7c


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.