Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej s-a impus în deplasare la Cugir, revenind pe tabelă după ce a fost condusă

0 65

FC Unirea Dej a obținut o importantă victorie, vineri, în deplasare cu Metalurgistul Cugir, echipă clasată pe locul 2 în clasamentul Seriei a V-a din Liga a III-a.

Dejenii au tratat meciul cu maximă seriozitate și nu s-au intimidat în fața unui adversar mai bine cotat, nici chiar atunci când Metalurgistul Cugir a reușit să deschidă scorul chiar din minutul 15, prin Stoianof.

Unirea și-a văzut de joc și a intensificat atacurile în jumătatea de teren adversă, iar în minutul 24 D. Blaj a scos un penalty după ce a fost faultat în careu de Bold, iar Ferhaoui a transformat cu siguranță de la punctul cu var, restabilind egalitatea pe tabelă.

Remiza de la pauza meciului avea să sufere modificări la scurt timp după startul reprizei secunde. Parul Bogdan a profitat în minutul 54 de o gaură în defensiva gazdelor și a dus Unirea Dej în avantaj pe tabelă, scor care s-a păstrat până la finalul meciului, în ciuda eforturilor disperate ale cugirenilor de a scoate măcar o remiză din acest meci.

Metalurgistul: Vlase –  Bold, Cl. Maftei,Tăban, Tătar (74, Iovănescu) – Şaucă, L. Tudor, Măd. Popa, Şuteu – Ad. Radu (46, Udrea), Stoianof; rezerve Ciubotariu, Cioban, Codrea, Marinoiu, Varodi. Antrenor Călin Moldovan.

Unirea Dej: Szekely – Bogdan, Cherechi, Kovacs, Plăian, A. Blaj, Muntean, Giurgean, Ferhaoui, Suciu, D. Blaj; rezerve Iura, Cociș, Szabo, Vaida, Rus, Iepan, Obreja. Antrenor Eusebiu Șuvagău.

După această frumoasă victorie obținută în deplasare, Unirea Dej țintește un nou succes în meciul din ultima etapă a sezonului, partidă programată vineri, 26 mai, de la ora 18, pe stadionul din Dej, în compania celor de la CS Oșorhei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More