Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej, victorioasă în fața celor de la Dinamo București

0 413

CS Unirea Dej s-a impus azi cu scorul de 3-0 în fața echipei Dinamo București, într-un meci contând pentru etapa a X-a a Diviziei A1 la volei masculin.



Primul set a fost condus aproape integral de către echipa antrenată de Marius Dascălu și Tibi Szilagyi, Dinamo reușind doar la 12-12 să se apropie mai amenințător de gazde, pentru ca în final tabela să arate 25-22 în favoarea dejenilor.

Tot Unirea a condus ostilitățile și în setul al doilea. Dinamo a reușit să egaleze din nou la 12, ca în prima rundă, însă dejenii au revenit, au preluat conducerea și n-au mai cedat avantajul până la final (25-23).

Setul al treilea a început dezastruos pentru echipa gazdă, care a fost condusă cu 6-1. Încurajați frenetic din tribune și cu ajutorul sfaturilor fără cusur a antrenorului Marius Dascălu, Unirea a revenit spectaculos și a egalat la 8. Apoi, echipa de pe Someș a prins mai mult curaj, jocul a mers ca uns și dejenii au ajuns să conducă chiar și cu 20-13, pentru ca la finalul setului tabela să indice 25-20 pentru echipa gazdă.

Acesta a fost ultimul meci din acest an al Unirii pe teren propriu. Dejenii mai au de disputat un meci în acest an, sâmbătă, în deplasare cu Câmpia Turzii.




Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More