Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

UNTOLD Festival la final. S-a tras cortina peste cel mai impresionant festival al Clujului – FOTO/VIDEO

0 49

untold festival david guetta

Peste 60.000 de oameni au bifat duminică noaptea încă o seară ”sold-out” la Untold Festival, după ce sâmbătă organizatorii au anunțat că se vânduseră toate biletele.

Dacă în primele două zile de festival, joi și vineri, încă mai era loc să arunci o măslină printre oamenii de pe gazon, sâmbătă și duminică părea că sardelele în conservă stau mai lăbărțate decât spectatorii de pe Cluj Arena.

Iar fiecare dintre aceștia nu au regretat nici măcar preț de o secundă faptul că s-au aflat acolo, în incinta festivalului, alcătuind inima și spiritul, acestui eveniment impresionant.

Moonlight Brekfast au deschis balul la scena principală a festivalului, pentru ca apoi Patrice să-și ducă fanii spre delir cu un concert de neuitat. Momentul când artistul a coborât printre fani, cântând și dansând alături de aceștia, a fost unul cu adevărat memorabil și emoționant totodată.

Petrecerea a continuat cu concertul John Newman, care a oferit și el un show de zile mari. Tânărul artist englez a creat o atmosferă senzațională, fanii cântând alături de el într-un cor uriaș care a zguduit arena.

Un alt moment extrem de gustat de public a fost show-ul lui Tinie Tempah, britanicul electrizând publicul, atât spectatorii de pe gazon, cât și pe cei din tribune. De altfel, artistul se aștepta la o atmosferă magnifică încă dinainte de a urca pe scenă, când, la conferința de presă, s-a declarat uimit de lineup-ul festivalului și de mulțimea uluitoare de participanți.

Cluj Arena a fost plină ochi la miezul nopții, când Sunnery James & Ryan Marciano au urcat pe scenă, doar ca să incendieze și mai mult, dacă se mai putea, atmosfera pentru show-ul așteptat de întreaga suflare de pe stadion.

Bineînțeles, momentul culminant al serii și, poate, al întregului festival, a fost show-ul semnat de DJ-ul Armin van Buuren, pe bună dreptate considerat oficial cel mai popular DJ din lume. Deși a urcat pe scenă mult după miezul nopții, Armin i-a cucerit instant pe zecile de mii de fani care-l aclamau, iar pentru faptul că a fost impresionat până la lacrimi de mulțimea care a dansat fără încetare, DJ-ul și-a prelungit cu peste o oră show-ul. Și chiar dacă finalul cu focuri de artificii uluitoare a avut loc tocmai când se îmbina noaptea cu ziua, fanii ar fi vrut ca acest show să nu se oprească.

Și nu s-a oprit aici festivalul, pentru că Untold a continuat în aceeași notă de mega party și duminică. MC-ul acestui festival, Fatman Scoop, a urcat și el pe scenă într-un concert gustat de public, fiind urmat de Radio Killer, care trebuiau să concerteze în noapte precedentă, însă show-ul lor a fost amânat cu o zi datorită prelungirii concertului Armin van Buuren.

Third Party și Tujamo au pregătit terenul pentru ultimul concert răsunător la Untold Festival, timp în care arena s-a umplut până la refuz, la fel ca în penultima zi a festivalului.

David Guetta a fost cel care a tras cortina într-un mod grandios peste prima ediție a Untold Festival. Publicul a cântat și a dansat până la epuizare, chiar dacă mulți dintre festivalieri erau deja storși de puteri după nopțile precedente. Însă nu s-au lăsat și s-au zbenguit în permanență, atât la nivelul solului, cât și în tribune până mult după miezul nopții.

Focurile de artificii de la finalul show-ului David Guetta au adus tristețea pe fețele tinerilor, care au realizat că Untold Festival este pe punctul de a se încheia. Bucuria a venit însă în momentul în care pe ecranele gigantice de pe arenă a apărut mesajul ”See you in 2016”, anunțând deja ediția a doua a festivalului pentru anul viitor.

Iar pentru unii, noapte nu s-a încheiat aici. Mulți dintre tineri au căutat să participe la celelalte evenimente din cadrul festivalului, spre celelalte scene care mai aveau încă programate concerte, în timp ce alții, și ei foarte numeroși, au cântat și au dansat până în zori în zona de intrare pe stadion și în Sala Polivalentă, nedorind parcă să se despartă atât de repede de Cluj-Napoca, Capitala Europeană a Tineretului 2015.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.