Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unul ”a stat de șase”, celălalt s-a ocupat de transport. Hoțul a prădat o bătrânică

0 21

furt-lant

Doi bărbaţi de 25 de ani au fost reţinuţi 24 de ore, pentru complicitate la tâlhărie calificată. Aceştia ar fi asigurat transportul, respectiv paza locului faptei pentru a sprijini un tânăr de 20 de ani,  bănuit că ar fi smuls lănţişorul de la gâtul unei femei de 84 de ani.

La data de 24 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, în urma extinderii cercetărilor, au reţinut doi bărbaţi pentru complicitate la tâlhărie calificată.

Aceştia sunt bănuiţi că ar fi sprijinit un tânăr de 20 de ani, din Câmpia Turzii, să comită o infracţiune de tâlhărie calificată. La data de 16 septembrie, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În fapt, la data de 9 septembrie, tânărul, având faţa acoperită, ar fi bătut la uşa unei femei de 85 de ani şi i-ar fi smuls acesteia lănţişorul din aur de la gât.

În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit faptul că, în comiterea faptei ar fi fost implicaţi şi alţi doi bărbaţi de 25 de ani, din localităţile Viişoara şi Turda. Primul ar fi asigurat paza locului faptei, iar cel de-al doilea s-a ocupat de transportul auto la şi de la locul faptei.

Bărbaţii de 25 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal. Aceştia urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Turda, cu propunerea de arestare preventivă.

În cauză, cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.