Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unul beat, unul fără permis, plimbări la volan pe drumurile bistrițene

0 127

Polițiștii nu iartă, mai ales când anumiți șoferi își pun în pericol propria viață, dar și viețile celorlalți participanți la trafic.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 19 ianuarie, polițiștii Secției 6 au depistat un tânăr, de 22 de ani, din Rebra, în timp ce conducea pe D.N. 17C, pe raza localității Dumitra, un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii l-au depistat pe un bărbat, de 28 de ani, din Zagra, în timp ce conducea o autoutilitară, deși se afla sub influența alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de aproximativ 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri, polițiștii Secției 6 au întocmit dosare penale și efectuează cercetări.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More