Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unul din zece copii are un smartphone în România

0 5

copii-smartphone

Potrivit unei cercetări realizate de compania Bitdefender, în România, părinții cumpără smartphone-uri pentru copiii lor încă de la vârsta de 6 ani.

Acest obicei crește riscul expunerii copiilor la fraude prin SMS sau infecții cu viruși ale dispozitivelor mobile, sunt de părere specialiștii Bitdefender.

Studiul relevă că cei mai mulți părinți cumpără un dispozitiv cu Android pentru copiii lor când aceștia au între 10 și 12 ani. Totuși, un număr din ce în ce mai mare de copii români de 6 până la 9 ani, care de-abia învață să citească, dețin un smartphone. Astfel, doi din zece copii primesc un telefon cu Android înainte de 12 ani, iar unul din zece, la 6 sau 7 ani.

Deși copiii se familiarizează foarte rapid cu tehnologiile, iar părinții se pot simți mai confortabil știind că îi pot contacta ușor, folosirea smartphone-urilor și a tabletelor la vârste fragede prezintă riscuri și îi expune pe cei mici escrocheriilor, hărțuirii, fraudelor și virușilor informatici.
”Astăzi, copiii sunt fără îndoială mult mai pricepuți decât erau părinții lor când vine vorba de tehnologie, dar nu ne putem aștepta să fie pe deplin conștienți de pericolele la care se expun folosind telefoane mobile de ultimă generaţie. Criminalii informatici știu că este mult mai probabil ca un copil să cadă în capcana jocurilor, a actualizărilor false, a fraudelor prin SMS sau a altor tipuri de amenințări. Iar pentru că tot mai mulţi copii folosesc smartphone-uri, escrocii vor căuta să exploateze acest lucru într-un mod din ce în ce mai agresiv”, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

Specialiștii recomandă părinților folosirea unor soluții de control parental. Adică programe care blochează conținutul nepotrivit, SMS-urile și apelurile periculoase şi restricționează accesul la internet între anumite ore sau pe anumite pagini, ajutând părinții să monitorizeze activitatea copiilor online, sau să urmărească discret prin localizare GPS unde le sunt odraslele.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.