Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

UPDATE – Urgia lovește România! După caniculă vin vijeliile și scăderile de temperatură

0 17

furtuni-vijeliiAdministrația Națională de Meteorologie a emis duminică o avertizare de vreme rea, valabilă pentru toată țara. Specialiștii spun că vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie. Temperaturile scad în medie cu 10 grade Celsius. Avertizarea întră în vigoare duminică seara și expiră marți.

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35…40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină.

Notă: În Dobrogea manifestări ale instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia din noaptea de luni spre marţi (17/18 august).

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

harta-meteo

UPDATE – 11.00 – 17.08.2015
Intervalul : 17 august, ora 16:00 – 18 august, ora 23:00
Zonele afectate : conform textului şi hărţii
Fenomene : instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate
Mesaj :
ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
În perioada menţionată, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zona de munte 40….50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină.

NOTĂ: Fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în restul teritoriului, dar pe intervale mai scurte de timp.

HARTA-METEO-VREME

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.