Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Urmărire în trafic. Șoferul a fost reținut

0 573

Un tânăr de 23 de ani din Bârsana a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost urmărit în trafic la finele săptămânii trecute de către polițiștii din Ocna Șogatag. În timp ce efectuau serviciul de patrulare în localitatea Năneşti, în dreptul şcolii din localitate, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.

Cel afla la volan nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. Astfel s-a procedat la urmărirea acestuia înspre localitatea Onceşti, împrejurare în care, la ieşirea din localitatea Năneşti, șoferul a încercat să pătrundă pe un alt drum.

Însă, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat și a intrat cu partea din față a autoturismului în şanţ. În urma impactului, a rezultat doar avarierea autoturismului și nu au existat victime.

Șoferul a fost identificat ca fiind un tânăr de 23 ani din Bârsana și întrucât acesta emana halena alcoolica, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, analizele de sânge au relevat o concentrație de alcool în sânge de 1,13 mg/l, astfel încât ieri polițiștii au dispus reținerea.

Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș, urmând a fi luate măsuri legale în continuare, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Dragomirești, transmit cei de la IPJ Maramureș.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.