Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Urmărire în trafic terminată cu amenințări la adresa polițiștilor

0 480

La data de 14 mai, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Gherla.

Cei de la IPJ Cluj transmit ce altfel faptul că, din cercetări a reieșit că, în cursul aceleiași zile, bărbatul reținut, împreună cu o altă persoană, ar fi amenințat polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Totodată, în cauză a fost emis un mandat de aducere în vederea audierii celei de a doua persoane, un bărbat în vârstă de 31 de ani, tot din municipiul Gherla.

Mariflor

Evenimentul s-ar fi produs la data de 14 mai, în jurul orei 11:30, când polițiștii din Gherla au observat în trafic un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani.

Tânărul nu a oprit autoturismul la semnalul efectuat de polițiști, continuându-și deplasarea până în zona cartierului Silivaș, unde a abandonat autoturismul, mai apoi fugind într-o zonă împădurită situată în apropiere.

Imediat după incident, la fața locului au ajuns 4 bărbați, apropiați ai tânărului de 22 de ani, care și-au exprimat nemulțumirea față de acțiunea depistării și a urmăririi în trafic desfășurată de polițiști, doi dintre aceștia amenințând polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, notează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal, de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.       

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More