Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Urmărire prin Sâncraiu. Cel aflat la volan consumase alcool

0 60

Un bărbat, beat la volan și fără permis, a încercat să scape de un control al poliției.

Prin intermediul unui comunicat de presă cei de la IPJ Cluj transmit faptul că, la  data de 15 iulie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasape raza comunei Sâncraiu.

Cel aflat la volan nu a respectat însă semnalele agenților. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, până în afara localității, unde a fost oprit.

În urma verificărilor s-a stabilit că la volanul autoturismului se află un bărbat de 35 de ani, din Cluj Napoca, care nu posedă permis de conducere. De asemenea s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de  0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal, au mai transmis cei de la IPJ Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More