Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Urmărit de poliție, s-a izbit cu mașina de poarta unui imobil

0 169

Un tânăr a crezut că poate scăpa de urmăritorii săi polițiști. Cursa s-a terminat în poarta unui imobil.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au efectuat, ieri, 16 aprilie a.c., semnale regulamentare de oprire în trafic, unui autoturism care circula pe DJ 172 B, prin localitatea Parva.

Persoana care conducea autoturismul nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea. Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ un km, unde persoana în cauză a pierdut controlul, intrând în coliziune cu un alt autoturism parcat și cu poarta de acces a unui imobil.

Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Cel în cauză este un tânăr, de 19 ani, din Parva, care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.