Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Urmăriți și imobilizați de polițiști

0 94

Azi noapte, în jurul orei 01:00, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe strada Ion Siugariu din municipiul Baia Mare, un echipaj de siguranță publică din cadrul Grupei Canine a observat un grup de trei persoane care, la vederea polițiștilor, au abandonat un bagaj și au fugit.

Polițiștii au ridicat bagajul abandonat, care s-a dovedit a fi o trusă de scule, și au pornit în urmărirea celor trei, în același timp solicitând sprijin și patrulelor din teren.

Pe parcursul urmăririi una dintre persoane a mai abandonat un laptop în apropierea unei clădiri de pe strada George Coșbuc. Persoana în cauză a fost ajunsă și prinsă de polițiști pe strada Culturii. Celelelate două persoane au fost de asemenea prinse și identificate de patrulele venite în sprijin.

Astfel s-a constatat că cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 48 de ani, au furat bunurile abandonate din interiorul a două autoturisme parcate pe raza municipiului. Ei au spart geamurile mașinilor și au încercat să se facă nevăzuți cu toate obiectele furate.

Bunurile recuperate au fost restituite părților vătămate care s-au deplasat la poliție pentru a depune plângere, astfel încât hoții să poată fi trași la răspundere. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și pentru documentarea întregii activități infracționale a celor trei bărbați, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More