Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Urmează încă 3 zile cu ploi. Când se încălzește vremea

0 202

Urmează trei zile cu ploi în mare parte din ţară şi vreme rece pentru data din calendar. Mijlocul săptămânii va aduce însă soare şi 22 de grade Celsius în termometre.

Astăzi va ploua pe arii extinse în sud și sud-est, iar cantitățile de apă vor trece de 25 de litri pe metru pătrat. La munte, la altitudini de peste 1700 de metri vor fi precipitații mixte, iar vântul intens va spulbera zăpada.Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 16 grade.

În zilele următoare, vremea se va încălzi treptat. Mâine, ploile vor cuprinde majoritatea zonelor. Local vor fi însoțite de fenomene electrice, iar izolat vor fi și condiții de grindină. Miercuri, va ploua doar în nord-vest, iar joi și în vest, centru, în zonele de deal și de munte. În toate aceste zile, pe creste vor fi precipitații mixte. La mijlocul săptămânii, însă, temperaturile maxime vor ajunge la 22 de grade Celsius.

În București, vremea va fi închisă și rece pentru această dată. Maxima se va opri la 13 grade. În a doua parte a zilei va ploua, iar cantitățile de apă vor trece de 15 l/mp.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More