Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Urmează un weekend plin de controale drastice pe șoselele din Maramureș

0 132

Poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş vor fi în acest sfârşit de săptămână pe şoselele din tot judeţul. Controalele îi vizează pe cei care conduc în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor, dar şi pe cei care apasă prea tare pedala de acceleraţie.

Mulți conducători auto nu conștientizează faptul că viteza de deplasare are un rol crucial asupra gravității accidentelor rutiere produse pe fondul altor cauze.

Analiza accidentelor rutiere grave relevă faptul că, atât la nivel naţional cât şi la nivel judeţean, viteza neadaptată condițiilor de drum și cea neregulamentară se regăsesc în mod constant între primele trei cauze generatoare, în ciuda eforturilor depuse pentru reducerea numărului și gravității accidentelor rutiere înregistrate pe aceste fonduri.

Totodată, în ultima perioadă, s-a constatat o creștere a consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, transmit cei de la IPJ Maramureș, activitățile poliţiştilor rutieri din acest week-end se vor axa pe impunerea legii şi de conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză și consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More