Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a făcut vineri o scurtă vizită la Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Direcției Județene de Sport.
În cadrul vizitei la Cluj, Gabriela Szabo a dorit să viziteze și noua Sală Polivalentă de lângă Cluj Arena, însă a dat peste uși închise. Muncitorii aflați pe șantier nu i-au permis fostei atlete să intre în sală, pe motiv că nu au aprobare.
Primarul Clujului, Emil Boc, se scuză pentru acest incident și spune că nu știa de vizita Gabrielei Szabo la Cluj.
”Dacă aș fi fost informat aș fi mers eu însumi să îi prezint obiectivul, poate mai primeam și un sprijin. Nu am dat o dispoziție, dar e responsabilitatea constructorului cum își organizează activitatea”, a menționat Emil Boc în cadrul ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca de azi.
Gabriela Szabo a venit vineri la Cluj pentru a felicita personal echipa feminină de judo pentru rezultatele pe care le-a obținut la campionatul mondial și a precizat că sportivii vor fi premiați, așa cum se obișnuiește, și de către Guvernul României. Fosta atletă a făcut o vizită la sala de judo de la fosta Sală Polivalentă din Cluj.
Din cauza faptului că vizita a fost una neanunțată oficial, însă, componentele lotului feminin de judo nu au fost prezente la momentul sosirii ministrului.
Noua Sală Polivalentă de la Cluj este finalizată în proporție de 95%, urmând a fi inaugurată în 31 octombrie.
”Videobox-ul, fabricat în Europa, a fost instalat și testat, poate fi controlat wireless, transmite imagini HD și este unul dintre elementele spectaculoase ale noii Săli, care va fi folosit atât la competițiile sportive cât și în cadrul evenimentelor care se vor organiza aici. Tabelele sunt un alt element interesant deoarece vor putea fi adaptate pentru o paletă foarte largă de sporturi. De asemenea, suprafețele de joc sunt gândite la standarde internaționale – din această perspectivă cea mai grea omologare este, conform executanților, pentru baschet însă și pentru acest sport suprafața specială va fi pregătită”, susține Emil Boc.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.