Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Utilaj suspect ca furat din Italia, indisponibilizat de poliţiştii din Baia Sprie

0 156

Poliţiştii din Baia Sprie au depistat şi indisponibilizat un tractor în valoare de aproximativ 45 000 de euro, despre care există suspiciuni că ar fi fost sustras de pe teritoriul Italiei.

În cadrul activităţilor desfăşurate ieri, poliţiştii din Baia Sprie s-au sesizat din oficiu că administratorul unei societăţi comerciale, cu sediul în Şurdeşti, deţine şi foloseşte un utilaj care face obiectul unei semnalări în Sistemul Informatic Schengen.

Potrivit IPJ Maramureș, este vorba de un tractor, în valoare de aproximativ 45 000 de euro, despre care există suspiciuni că ar fi fost sustras de pe teritoriul Italiei şi căruia i-ar fi fost modificată seria de şasiu pentru a nu putea fi identificat.

Utilajul a fost localizat pe raza oraşului Cavnic şi indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii stării de fapt, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.