Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Utilizarea anvelopelor de iarnă nu este condiţionată de o dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile

0 83

Ieri după-amiază, din cauza copacilor prăbuşiţi sub greutatea zăpezii, traficul rutier pe DJ184 a fost restricţionat. Poliţiştii Serviciului Rutier prezenţi în zonă i-au direcţionat pe şoferi pe ruta alternativă DN18, prin Pasul Gutâi.

În această dimineaţă circulaţia a fost reluată. Avându-se în vedere faptul că în acea zonă se circulă în condiţii de iarnă, îi sfătuim pe şoferi să nu pornească la drum dacă nu au autoturismele echipate corespunzător cu anvelope de iarnă, să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie și pe ceilalți participanți la trafic şi foarte important, să respecte indicaţiile poliţiştilor.

Le reamintim şoferilor că legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.125 de lei și 2.500 de lei). În afară de sancționarea cu amendă, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.