Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Val de aer polar peste România. Zonele în care temperaturile coboară la minus 3 grade

0 130

România a intrat, marți seară, sub cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite. La munte deja ninge, iar rafalele bat pe creste cu peste 90 de kilometri pe oră.

În Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, vântul va avea intensificări cu viteze de până la 60 de kilometri pe oră şi va ploua.

Valul de aer polar care s-a abătut asupra noastră vine din nord și îl vom resimţi miercuri în toată ţara. Temperaturile vor coborî în unele zone până la minus 3 grade Celsius.

În judeţele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu, de la ora 12:00 și până la 19:00, va fi cod portocaliu de rafale puternice.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) vor fi şi ninsori cu lapoviţă. Se înteţeşte şi vântul, iar presiunea atmosferică scade accentuat. Maximele vor fi de la 11 la 21 de grade. Miercuri vine frigul şi odată cu el, apare lapoviţă pe suprafeţe mari. Mai sus, pe creste va ninge, vântul poate atinge 90…120 km/h şi zăpada va fi puternic viscolită.

Vremea se va răci faţă de intervalul anterior, mai accentuat în Transilvania. Vântul va avea intensificări susţinute în toată ţara, cu viteze mai mari în cursul zilei când se vor atinge 55…70 km/h şi local 75…85 km/h. Potrivit meteorologilor, cerul va avea înnorări şi îndeosebi în prima parte a intervalului vor fi ploi temporare pe arii relativ extinse.

În zona de munte, în special la peste 1500 de metri, vântul va sufla tare şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 grade in estul Transilvaniei şi 19 grade in Lunca Dunarii, iar minimele între -4 şi 7 grade.

Frig accentuat

Joi o să avem vreme foarte rece pe la munte. Va mai ninge slab, dar pe creste, viscolul continuă. Vremea va continua să se răcească, devenind uşor mai rece decât în mod normal. Cerul va avea înnorări în regiunile din jumătatea nordică a ţării unde local şi trecător va mai ploua, iar în rest va fi variabil – cu probabilitate scăzută pentru ploi slabe, izolate. În zona montană precipitaţiile vor continua să fie mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, însă slabe cantitativ. Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general mai mici decât în ziua precedentă, cu excepţia zonei montane unde va continua să sufle tare.

Conform ANM, vor fi temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar minimele se vor încadra în general între -3 şi 6 grade. Weekend-ul aduce vreme frumoasă. De vineri, valorile termice vor creşte de la o zi la alta, iar vremea va deveni caldă în majoritatea regiunilor. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în regiunile vestice.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.