Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Val de furturi. Atenție la o nouă metodă folosită de hoți

0 440

Polițiștii avertizează populația cu privire la o nouă metodă de furt.

Potrivit unui comunicat de presă IPJ Bistrița-Năsăud, un bărbat din Rebrișoara a sesizat polițiștii că a fost victima unui furt. Se pare că, în data de 14 martie, în timp ce se afla pe raza orașului Năsăud, i s-a furat suma de 2000 de lei. Banii se aflau în buzunarul interior al unei haine. În aceeași zi, polițiștii din Beclean au fost sesizați că un bătrân de 81 de ani, din Chiochiș, a fost victima unui furt asemănător. Acesta se afla în apropierea sediului unei bănci din Beclean și a rămas 1315 lei.

Anchetele penale au scos la iveală o nouă metodă de operare. Din investigațiile efectuate a rezultat că, păgubitul scoate o sumă de bani de la bancomat, pe care o pune în portofel, în buzunarul interior al hainei. La scurt timp, este oprit pe stradă de către o persoană care pretinde că au în comun o cunoștință care este bolnavă. Aceasta îi transmite salutări și îmbrățișări. În momentul în care se apropie suficient, hoțul sustrage banii, fără ca păgubitul să-și dea seama. La un moment dat, când vrea să plătească ceva, victima își dă seama că-i lipsesc banii și anunță Poliția.

Astfel, la data de 16 aprilie, polițiștii din Năsăud și Beclean l-au identificat pe un bărbat de 47 de ani, din Deva, județul Hunedoara, bănuit de comiterea faptelor. Acesta și-a recunoscut faptele și a restituit păgubiților banii.

Pentru că hoții pot fi extrem de inventivi, polițiștii care cercetează zilnic astfel de infracțiuni, vă sfătuiesc:

  • când vă aflaţi la ghişeul unei bănci sau în apropierea unor bănci, pentru a ridica o sumă de bani, este bine să observaţi comportamentul persoanele din jurul dumneavoastră, unii infractori speculează orice situaţie şi urmăresc victimele până ajung în locuri ferite de privirile cetăţenilor;
  • nu număraţi banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră; printre cetăţeni pot fi şi infractori cărora le oferiţi singuri „pontul”;
  • când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi, ci doar suma necesară. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului;
  • acordaţi atenţie sporită supravegherii copiilor, cărora trebuie să evitaţi să le oferiţi bunuri de valoare ( telefoane mobile lănţişoare, sume mari de banii), toate acestea constituie o tentaţie pentru infractori;
  • nu împrumutaţi telefoanele mobile pe stradă sau în localuri publice unor persoane necunoscute  care sub pretextul apelării unor prieteni dispar cu telefoane cu tot;
loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More