Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Vârsta de pensionare, schimbată oficial. Când se iese la pensie anticipat sau la termen, în funcție de categoria profesională

0 960

Noua Lege a Pensiilor vine cu modificări importante. Printre acestea se află şi reducerea vârstei de pensionare pentru mai multe categorii salariați. Mii de angajați se pot pensiona acum chiar și cu 12 ani mai devreme.

Astfel, cei care muncesc în condiții de muncă grele vor primi la fiecare doi ani munciți, o reducere de un an, scrie bugetul.ro. Potrivit proiectului de lege, pentru trei ani munciți astfel, reducerea este de un an și jumătate, iar cei care lucrează 24 de ani, se pot pensiona cu 12 ani mai devreme, adică la 53 de ani, în cazul bărbaților și la 51 de ani, în cazul femeilor.

Pe lângă cei care fac muncă grea, precum minerii, siderurgiștii, scafandrii, etc, favorizați sunt și cei din zona artistică.
Cei care lucrează în următoarele domenii se pot pensiona mai devreme: balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și operetă, instrumentist la instrumente de suflat și cascador.

Cu toate acestea, noul act normativ stabileşte că vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 43 de ani pentru balerine și 45 de ani pentru balerini.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.