Vezi ce vorbea Horea Uioreanu cu primarul din Fizeșu Gherlii – INTERCEPTARE
Rechizitoriul lui Horea Uioreanu arată că acesta îi suna pe primarii din comunele unde avea contracte firma lui Vasile Pogăcean pentru a-i instrui să ceară finanțare pentru lucrările efectuate de firma Sinai Comimpex.
EXTRAS DIN RECHIZITORIU CU INTERCEPTARI, conform Clujust.ro:
”Este de remarcat faptul că, în vederea discuţiei cu Pogăcean Vasile preşedintele CJ Cluj şi-a făcut bine temele, deoarece contactarea omului de afaceri a avut loc numai după o prealabilă verificare efectuată de inculpatul Uioreanu Horea Dorin la primarii din comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii, pe care i-a sunat în seara de 14 aprilie 2014 pentru a confirma că au făcut demersurile pe lângă autorităţile fiscale pentru intrarea banilor în cont potrivit alocării de la Consiliul Judeţean Cluj prin HCJ nr. 95/2014.
La ora 19,32, inculpatul Uioreanu Horea Dorin l-a apelat şi pe numitul Mânecan Ionel, primar al comunei Fizeşul Gherlii, pe care l-a chestionat asupra demersurilor efectuate pentru încasarea sumelor de bani alocate pentru contractul pe Sistemul de canalizare, contract de asemenea derulat cu firma Sinai Comimpex SRL:
„……………………
UIOREANU HOREA: Domn primar, Uioreanu.
MÂNECAN IONEL: Cu respect domnule preşedinte!
UIOREANU HOREA: Aţi făcut cerere la finanţe pentru banii ăia care vi i-am acordat?
MÂNECAN IONEL: Ce să fac?
UIOREANU HOREA: Cerere la finanţe pentru banii care vi i-am acordat.
MÂNECAN IONEL: Da, cred că o făcut.
UIOREANU HOREA: Nu cred, că aici nu mere cu cred.
MÂNECAN IONEL: No bine. Pentru ăia 10?
UIOREANU HOREA: Ce 10?
MÂNECAN IONEL: Sau cât e?
UIOREANU HOREA: Care ţi i-am alocat mă! Tu vorbeşti cu mine sau vorbeşti cu alţii?…..Ai făcut cerere la finanţe pentru banii care ţi i-am dat?
MÂNECAN IONEL: Da, o făcut contabila.
UIOREANU HOREA: Sigur?
MÂNECAN IONEL: Eu aşa ştiu că o făcut şi o dus-o la Cluj.
UIOREANU HOREA: Nu aşa, sun-o acuma să vezi dacă o făcut cerere şi dacă nu să facă cerere mâine dimineaţă dacă vrei să intri în prima tranşă.
MÂNECAN IONEL: Mâine îs în Cluj.
UIOREANU HOREA: Nu tu, să fie hârtiile. Faci ce vrei………..”
Cum primarul comunei Fizeşul Gherlii nu a fost covingător în discuţia purtată, inculpatul Uioreanu Horea Dorin i-a cerut să sune contabila primăriei şi să afle dacă s-a ocupat de întocmirea formalităţilor pentru obţinerea banilor, astfel că, în aceeaşi seară, numitul Mangean Ionel a revenit şi l-a apelat pe inculpat, confirmând că demersurile au fost făcute, împrejurare care l-a mulţumit pe preşedintele CJ Cluj:
„…………………………………..
UIOREANU HOREA: Zi primare, cum îi?
MÂNECAN IONEL: E în regulă, pentru staţie am făcut cererea.
UIOREANU HOREA: E făcută cererea. Bun. Bine, aia-i important.
MÂNECAN IONEL Am făcut-o aia, nu-i nici o problemă. Că aşa m-aţi luat de tare că m-am pierdut!
UIOREANU HOREA: Te-am luat tare că trebuie să le ştii, la orice… zi şi noapte!
MÂNECAN IONEL: Bine, am făcut aia, că m-aţi luat tare şi eram prin Nicula. Deci am făcut-o, e la d-l Ciotea, e depusă, totul e OK.
UIOREANU HOREA: Bine mulţam fain! Sănătate! ………………….”
***Citește mai multe pe Clujust.ro!
Nu-i primul şi nici ultimul.Mai sunt şi în apropiere şi alţi primari care învârt etc.
De unde sa știe ce și cu cine vorbește ca îi non stop beat mort !!!
:))))))))