Vicențiu Știr și-a lansat candidatura la Primăria Dej, susținut de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu – FOTO/VIDEO
În prezența a peste 500 de persoane, membri de partid, simpatizanți sau simpli susținători, Vicențiu Știr și ALDE Dej și-au lansat azi, într-un cadru formal, candidaturile pentru funcția de primar al municipiului Dej și funcțiile de consilieri locali.
Evenimentul s-a bucurat de susținerea și prezența președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, co-președinte național ALDE, care a venit la Dej însoțit de deputații Daniel Chițoiu și Mircea Irimie, Dorel Oros, președintele executiv ALDE Cluj, dar și alți reprezentanți ai ALDE Cluj, candidați la funcțiile de consilieri județeni și la primăriile comunelor din jurul Dejului.
”Ziua de azi pentru mine este o zi deosebită, o zi specială la care acum un an nici nu visam. În urmă cu un an pe această vreme abia dacă se înfiripa ideea nașterii unei noi forțe politice, care să răspundă așteptărilor unui electorat decepționat de destrămarea USL. În acea perioadă o singură personalitate s-a detașat net pe scena politică, prin corectitudine, verticalitate, onestitate și fermitate. Acela ați fost dumneavoastră domnule președinte Călin Popescu Tăriceanu”, a spus Vicențiu Știr în deschiderea discursului în fața mulțimii de susținători.
”Este momentul acum de a ne afirma ca o soluție politică reală, adevărată, în reconfigurarea, în remodelarea imaginii orașului nostru, în reafirmarea speranței siguranței zilei de mâine.
Demersul nostru politic nu trebuie să fie doar unul rațional. Este și trebuie să fie și unul emoțional. Îmi doresc o afirmare politică în măsura în care aceasta răspunde încrederii alegătorilor. Dacă nu este așa, atunci mai bune ne oprim. Am simțit și simțim în continuare o anume presiune politică, ce ne conduce la ideea că deranjăm. Or, dacă deranjăm înseamnă că nu suntem de ignorat. Dincolo de orice obstacole suntem determinați și motivați să ne finalizăm proiectul: o altă forță pentru un alt gen de politică. Trebuie să îndrăznim mai mult. Și o facem.
Preocuparea noastră cea mai importantă este de a nu decepționa oamenii. Iar eu, pentru mine și echipa mea, garantez acest lucru.
Nu am derulat afaceri cu Primăria și, în consecință, îmi este oricând ușor să plec din viața publică renunțând la calitatea de om politic. Voi rămâne în schimb OM pentru oricine, indiferent de natura relațională pe care o am cu acea persoană.
De ce să ne plece tinerii, când pot avea aici salarii mai bune? Proiectul meu presupune dezvoltare economică, pentru a crea locuri de muncă în special pentru tinerii din Dej. Nu vreau să fiu un primar a cărui principală preocupare să fie administrația locală. Avem societăți și direcții care trebuie să fie mult mai eficiente în gestionarea problemelor cotidiene. Vreau să fiu un primar care să deschidă Dejul spre o dezvoltare la nivel european. Putem face un spital modern, putem avea o infrastructură modernă, putem anvelopa blocurile, putem moderniza școlile, toate dacă avem forță economică. Iar pentru acest lucru trebuie ca administrația locală să devină un partener al oamenilor de afaceri.
Voi reuși să aduc investitori, nu punându-le piedici, ci oferindu-le facilități. Este important ca tinerii noștri, cei din Dej, vor putea performa la ei acasă, cu o salarizare peste nivelul mediu actual. Nu vor mai pleca în lumea largă pentru a oferi tot ce au mai bun în ei.
Voi avea nevoie de oameni de afaceri, de școli, de medici, de profesori, de preoți, voi avea nevoie de fiecare dejean, voi avea nevoie, desigur, de o colaborare cu echipa de la Primărie, de angajații primăriei care sunt profesioniști, dar care trebuie stimulați și respectați la adevărata lor valoare.
Nu mă hazardez să fac promisiuni gândindu-mă la ceea ce cetățenii doresc să audă. Vreau, în schimb, să fructific ceea ce știu cel mai bine. Doresc să pot deschide oportunități de afaceri, generatoare de locuri de muncă, doresc să maximizez posibilitățile pe care parteneriatele private le pot dezvolta în relația cu Primăria. cred că este vremea să ne reamintim că putem reuși prin noi înșine și liberalismul adevărat și curat este numai în ALDE”, a mai spus Vicențiu Știr.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat plăcut surprins de primirea făcută și de numărul mare de susținători aflați la lansarea oficială a candidaturii lui Vicențiu Știr.
”Vicențiu, ascultându-te, am avut impresia că mi-ai citit gândurile și că mi-ai copiat de undeva discursul pe care mă pregăteam să-l fac.
De ce? Pentru că el a venit cu o abordare care mi se pare cea mai corectă pentru un viitor primar modern, pentru un viitor primar liberal. În loc să vină și să promită ajutoare sociale în dreapta și-n stânga, cum fac foarte mulți primari, Vicențiu a plecat de la esență și a spus: dezvoltarea viitoare a Dejului se va baza pe capacitatea economică pe care vom reuși să o dezvoltăm.
Dezvoltarea economică va însemna locuri de muncă, va însemna firme care să funcționeze în Dej, contribuabili care să contribuie la bugetul primăriei, cu care să se poată angaja la proiecte în favoarea comunității, în favoarea cetățenilor din Dej.
Vicențiu Știr a înțeles esența liberală, esența elementară a unui proces care pornește de la resursa economică și după aceea se materializează în proiecte utile pentru cetățeni. Așa cred că este gândirea cea mai corectă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Vedeți în materialul video atașat toate declarațiile de la eveniment.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.