Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Vicepreşedintele CJ Bistriţa-Năsăud se plânge de lipsa banilor în primării. Conturile unora se ridică la 15 lei

0 78

Ion Ţintean, lider ALDE şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, se plânge că nu mai sunt bani pentru unele din primăriile din ţară. Ca şi exemplu arată înspre primăria localităţii bistriţene Urmeniş, localitate care ar mai avea doar 25 lei în cont.

Ion Ţintean, lider ALDE şi vicepreşedinte al Consiliulu Judeţean Bistriţa-Năsăud, merge drept la ţintă şi se plânge de faptul că unele primării nu mai au bani pentru a-ţi plăti utilităţile şi chiar salariile. El afirmă că s-a ridicat problema unei a doua rectificări bugetare şi că „primăriile au primit o promisiune de la Guvernul României, că atunci când se va încheia anul 2018 nivelul fondurilor de care vor dispune şi primite din cote părţi din impozit pe venit sau TVA va fi cel puţin la nivelul realizatului din 2017”.

Se pare că promisiunile Guvernului încă nu s-au adeverit, dar, de asemenea, se pare că nici primăriile nu şi-au gestionat în mod corect fondurile, astfel încât să nu rămână cu fondurile aproape de zero. Totuşi, deşi se omite poate incompetenţa unor primari, Ion Ţinteanu afirmă în continuare că: „La ora aceasta, avem primării în România şi în judeţul nostru care gâfâie, primării care au 15-20 lei în cont, şi mă refer aici la capitolul finanţare retribuţii, salarii sau cheltuieli curente. Nu te iartă nimeni dacă nu ţi-ai plătit curentul, apa, gazul, deşeurile, nu poţi ţine şcolile în frig, nu poţi ţine copiii fără lemne şi toate celelalte care se însumează la capitolul cheltuieli curente”.

Cel mai evident exemplu de un astfel de caz, spune domnul Ioan Ţintean, este chiar comuna bistriţeană Urmeniş din judeţul, care ar mai avea doar 15 lei în cont în prezent. De asemenea, conform Digi24, preşedintele ALDE le-ar fi cerut tuturor primarilor membri de partid să trimită la începutul săptămânii viitoare o situaţie privind fondurile de care dispuneau la data de 31 octombrie şi de câţi bani mai au nevoie pentru a-şi plăti cheltuielile curente şi salariile până la sfârşitul acestui an.

Sursă: Digi24

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.