Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Viceprimarul Clujului, Anna Horvath, în concediu fără plată pe perioada cercetărilor DNA

0 35

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Horvath Anna, aflată sub control judiciar pentru trafic de influență, a anunțat, pe contul său de socializare, că urmează să intre în concediu fără plată până la încheierea cercetărilor, fiind incorect să fie remunerată dacă nu poate presta munca la primărie.

”Am toată încrederea că autoritățile abilitate ale statului sunt și vor fi în căutarea adevărului. Pentru cele 60 de zile de investigații îmi voi depune cererea de concediu fără plată. Consider că ar fi incorect să obții remunerație în condițiile în care nu poți presta munca la care te-ai angajat. Mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat, m-au asigurat de încrederea lor! Trebuie să ne continuăm drumul pe care am pornit, trebuie să ducem la bun sfârșit tot ceea ce ne-am asumat: reprezentarea corectă și apărarea fermă a drepturilor și a intereselor comunității, ale oamenilor care au nevoie de noi! (…) Doar adevărul este soluția și voi lupta întotdeauna spunând lucrurilor pe nume, direct și făra teamă, pentru că pe teamă și pe jumătăți de adevăr nu vom putea construi un viitor sigur și stabil”, a menționat Horvath Anna.

Potrivit acesteia, responsabilitatea funcției de demnitate publică a fost mereu pentru ea ”o vocație”, iar îndatoririle de viceprimar au însemnat preocuparea sa ”permanentă” pentru soluționarea legală a problemelor oamenilor.

”Încă de la început am știut că, în condițiile actuale ale birocrației exagerate și ale legislației ambigue din România, asumarea unei asemenea poziții include, inevitabil, anumiți factori de risc. Mulți dintre cei care și-au preluat, cu toată seriozitatea și responsabilitatea pozițiile de reprezentare a comunității, în multe instituții s-au confruntat cu situații absurde, inacceptabile într-o administrație europeană, într-un sistem juridic coerent-fundament al democrației. În ceea ce mă privește, în activitatea mea de zi cu zi, deseori m-am confruntat cu multe situații dezolante, uneori de neimaginat, dar întotdeauna am avut puterea necesară să depășesc aceste momente și am reușit să îmi reiau atribuțiile și să duc la bun sfârșit sarcinile cu înverșunarea care mă caracterizează”, a mai scris Horvath.

Procurorii DNA au dispus, pe 11 octombrie, luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de Anna Horvath, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Printre obligațiile impuse se află și aceea să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv activitatea de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada februarie — mai, Anna Horvath, în calitate de viceprimar, și-a folosit influența pe lângă funcționari publici din cadrul primăriei pentru urgentarea avizării unui proiect imobiliar în care un om de afaceri avea interese economice. DNA a precizat că derularea acestui proiect imobiliar presupunea obținerea, în prealabil, a mai multor documente: eliberarea unui certificat de urbanism, confirmarea unui aviz de oportunitate, concesionarea unei suprafețe de teren, eliberarea autorizației de construire.

Anchetatorii au mai reținut că, în același context, Anna Horvath a promis că după alegerile locale îl va ajuta pe același om de afaceri și în cazul altor proiecte imobiliare în care acesta avea interese economice.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.