Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Viceprimarul Dejului, față în față cu cetățenii. Consultare publică privind blocul V03 – VIDEO

1 21

Viceprimarul municipiului Dej, Aurelian Mureșan, alături de consilierii locali ai Partidului Național Liberal și președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mânzat, au dezbătut azi împreună cu dejenii din cartierul Dealul Florilor situația blocului V03 din cartier.

Aurelian Mureșan a anunțat încă din luna decembrie a anului trecut faptul că, odată numit președinte al filialei locale a PNL, va organiza periodic consultări publice cu cetățenii pe care-i reprezintă la nivelul administrației publice locale, astfel ca problemele locuitorilor să fie auzite și transmise în cadrul ședințelor de Consiliu Local, pentru a se găsi o rezolvare.

O întâlnire de acest gen a fost și cea organizată joi, la sediul PNL din Dej, o dezbatere la care au participat și cetățeni preocupați de soarta și aspectul cartierului în care locuiesc.

La fel ca în dezbaterile ce au loc în mediul online în ultima săptămână, și la discuția de la sediul PNL părerile au fost împărțite. Chiar dacă toată lumea a fost de acord că ”monstruozitatea” de bloc trebuie pusă la pământ, când a venit vorba de ce se va construi în locul acelui bloc, diversitatea de opinii a ieșit la suprafață.

Dacă unii au fost de părere că trebuie ridicat un nou bloc de locuințe, alții au văzut zona respectivă ca una numai bună pentru a amenaja o piață a primăriei Dej, pentru ca, pe de altă parte, alții să opineze că în acel loc ar putea fi construită foarte bine o parcare.

Au fost și opinii care au dus spre ideea acceptării unei clădiri cu magazine, pentru a se elimina suita de magazinașe de pe strada Dobrogeanu Gherea, în timp ce alții au spus clar și răspicat că sunt împotriva construirii unui supermarket care ar dăuna magazinelor deținute de micii afaceriști din zonă.

Cu ideea unui nou supermarket de tipul Kaufland sau Lidl, au fost mai mulți de acord, însă aceștia au respins ideea ca supermarketul să fie construit acolo, fiindcă ar sugruma complet circulația în zonă, preferând ca un nou supermarket să fie ridicat la periferia orașului.

Aurelian Mureșan și consilierii locali PNL au notat fiecare idee în parte, promițând că o vor supune dezbaterii în forul legislativ al orașului, în ședința de îndată a Consiliului Local Dej ce va avea loc vineri, de la ora 15.

Pe lână Aurelian Mureșan, președintele PNL Dej și viceprimar al Dejului, și Marius Mânzat, președinte al Consiliului Județean Cluj, la dezbaterea publică au participat și consilierii locali Melinda Alexandru, Simion Buburuz, Marius Butuza, Dan Bonta sau Izidor Hațegan.

Vedeți toate declarațiile celor care au participat la dezbatere în materialul video de mai sus.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Canepa Sebastian spune

    Nimeni nu pune problema banilor pentru despagubirea celor trei coproprietari, cheltuielile cu deemolarea si abia apoi constructia unei alte cladiri. Bugetul Primariei este necesar pentru invatamant, sanatate, cultura, investitii si alte urgente. Se neglijeaza solutia foarte buna a domnului primar , solutie reiesita dupa ani de demersuri pentru rezolvarea acestei probleme , inclusiv recentul sondaj care arata ca cetatenii aproba solutia primarului. Intalnirea consilierilor unui partid cu cativa cetateni nu pot anula dorintele majoritatii dejenilor. Cu majoritatea dejenilor speram sa fie si consilierii care sunt chemati sa consfinteasca dorinta dejenilor in urma consultarii recente. Speram sa nu ne dezmageasca, caci altel ii „ardem” la vot!!! Licitatia si constructia unui supermarket cu parcari suficiente rezolva problema banilor, in plus aduce venituri la bugetul local, cateva locuri de munca , infrumuseteaza zona si ne scapa de acel „monstru”,actualul V03.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.