Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Viceprimarul din Feldru, printre aleşii locali aflați în incompatibilitate sau conflict de interese de natură administrativă

0 149

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a opt aleşi locali, din judeţele Buzău, Vaslui, Prahova, Bistriţa – Năsăud, Bihor, Mureş, Vrancea şi Mehedinţi.

Astfel, actualul viceprimar al comunei Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud, Toader Beşuţi, este acuzat de ANI de conflict de interese administrative după ce în perioada exercitării mandatului de consilier local (2012 – 2016) a luat parte la deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local, deşi avea un interes personal patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

În perioada exercitării mandatului de primar (2012 – 2016) în comuna Brăeşti, judeţul Buzău, Adrian Ion Perţea s-a aflat în incompatibilitate, potrivit ANI, deoarece a deţinut şi exercitat simultan şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al şcolii Gimnaziale Brătileşti, respectiv funcţia de administrator în cadrul a două SRL-uri.

Acuzat de ANI de conflict de interese administrativ, Valerică Radu a semnat, în calitate de edil al comunei Rebricea, judeţul Vaslui, Dispoziţia privind prelungirea Contractului individual de muncă al fiicei sale în funcţia de consilier personal al primarului, pe durata mandatului acestuia (2012 – 2016). Fiica primarului a încasat, în perioada 1 noiembrie 2010 – 3 martie 2014, venituri din salarii în sumă totală de peste 42.000 de lei.

Viceprimar al comunei Lapoş, judeţul Prahova, Viorel Barbu s-a aflat în incompatibilitate, deoarece în perioada 15 decembrie 2016 – 10 iunie 2017 a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe cea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Lapoş, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, aplicabile până la data 10 iunie 2017.

Consilier local în Ceica, judeţul Bihor, Flore Vlad, s-a aflat în incompatibilitate, susţine ANI, deoarece în perioada exercitării mandatului de consilier local (2012 – 2016), în calitate de titular al unei întreprindere individuale, a încheiat cinci contracte comerciale (achiziţii directe prestare servicii de vidanjare ape uzate) cu Primăria şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din comună, încălcând astfel dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit ANI, Daniel Constantin Movilă, consilier local în Răstoliţa, judeţul Mureş, s-a aflat în conflict de interese administrative deoarece în perioada exercitării mandatului (2012 – 2016) a votat în mod favorabil pentru adoptarea a patru Hotărâri ale Consiliului Local, în temeiul cărora s-a încheiat un Contract de concesiune între mama persoanei evaluate şi unitatea administrativ – teritorială, prin care i-a fost concesionată acesteia o pajişte în suprafaţă de 58 hectare. Mama acestuia a accesat în campaniile 2014 şi 2015 forme de sprijin de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mureş, în sumă totală de peste 211.800 de lei, arată ANI.

Astfel, persoana evaluată „a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispoziţiile art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004”.

Liviu Umbrărescu, consilier local în comuna Tănăsoaia, judeţul Vrancea, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2012 – 2016), „societatea comercială U.M.B. Cristotal S.R.L., în cadrul căreia soţia sa deţine începând cu data de 14 noiembrie 2003 calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator unic, a încheiat un contract de achiziţii – furnizare de produse cu Primăria Comunei Tănăsoaia”. Astfel, persoana evaluată „a încălcat dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003”, arată ANI.

Consilier local în Pătulele, judeţul Mehedinţi, Dumitru Mărgulescu, este acuzat de ANI de incompatibilitate, deoarece în perioada exercitării mandatelor de consilier local (2012 – 2016 şi 2016 – 2020, respectiv până la data de 23 februarie 2018) a deţinut simultan şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Primăriei, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ANI menţionează că Adrian Ion Perţea şi Toader Beşuţi nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, precizează ANI.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.