Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Viceprimarul din Mica, Tiberiu Zelencz, propus din nou pentru schimbare, deși nu a fost încă repus în funcție

0 30

schimbare viceprimar Mica Tibi Zelencz (2)

Scandalul de la nivelul conducerii comunei clujene Mica, început încă de anul trecut, pare să nu-și găsească nici acum rezolvarea, deși există o decizie a Tribunalului Cluj, prin care acesta trebuie repus în funcția de viceprimar al comunei.

Înlăturat din funcția de viceprimar al comunei Mica ca urmare a unui proiect de hotărâre inițiat de către primarul Pavel Goron la ședința consiliului local din 28 noiembrie 2014, după ce același proiect nu a trecut în precedentele două ședințe ale deliberativului comunal, Tiberiu Zelencz a obținut în instanță dreptul de a fi repus în funcția de viceprimar.

Cu toate acestea, primarul comunei și consilierii locali nu doar că nu au dus la îndeplinire decizia Secției mixte de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Cluj, ba mai mult au întocmit un nou proiect de hotărâre privind schimbarea din funcție a viceprimarului, deși acesta nu fusese repus legal în funcție.

Conform procedurii, înm urma deciziei instanței, Tiberiu Zelencz trebuia mai întâi repus în funcția de viceprimar, și abia mai apoi se putea propune un nou proiect de hotărâre privind schimbarea acestuia din funcție. Dar, din câte se pare, procedurile privind proiectele de hotărâre și desfășurarea ședințelor de consiliu local la Mica sunt în continuare o necunoscută pentru aleșii locali. Dovadă fiind și faptul că o ședință ordinară a Consiliului Local a fost anunțată recent cu doar 3 zile înainte de data acesteia, deși legea prevede un termen de minim 5 zile pentru convocarea unei ședințe ordinare.

”Nici bine nu s-a dat sentința privind schimbarea mea din funcția de viceprimar, că următorul pas făcut de către primar și colegii mei din consiliu a fost să întocmească un alt proiect de hotărâre privind, din nou, schimbarea mea din funcția de viceprimar, deși eu nici măcar nu am fost repus în funcție.

Miercuri dimineața am fost sunat și chemat pentru a ridica dosarul cu documentele pentru ședința extraordinară a consiliului local, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 24 iulie 2015, orele 16.00. Singurul punct care figura pe ordinea de zi viza schimbarea mea din funcția de viceprimar al comunei Mica”, susține Tiberiu Zelencz.

Acesta mai spune că schimbarea sa din funcția de viceprimar reprezintă o prioritate pentru conducerea comunei Mica, fapt confirmat și de către primarul Pavel Goron care ”a dat dovada de consecvență și și-a menținut promisiunea de a strânge câte semnături dorește pentru a mă schimba din nou din funcția de viceprimar al comunei Mica. Singurul aspect neglijat de către domnia sa, în toată această poveste, este faptul că eu nu am fost încă repus în mod legal în funcția de viceprimar, deși există o hotărâre judecătorească favorabilă în acest sens.”

”Culmea, la o zi de când a fost anunțată ședința extraordinară, iar schimbarea mea din funcție pare să fie prioritatea numărul unu din comuna Mica, am fost anunțat, ieri, că ședința programată pentru azi, 24 iulie, nu va mai avea loc. Mă întreb de ce? Ne jucăm oare de-a ședințele de consiliu, sau inițiatorii proiectului au ajuns la concluzia că unde-i lege nu-i tocmeală, iar pentru a mă schimba din nou din funcție trebuie să respecte legea și abia apoi… să-și împlinească visul. 

Mie, puterea mi-o dau oamenii care cred în mine și care mă susțin, nu o funcție pentru care se adună semnături.

Funcțiile nu ne definesc sufletul și omenia. Funcțiile nu sunt pe viață. Prin acest proces și prin sentința favorabilă mie, dată recent, am vrut doar să arăt tuturor maniera în care se lucrează și se aplică legea de către cei care au puterea decizională în comuna Mica. Oare câți oameni din comuna noastră au fost nedreptățiți, deși aveau dreptatea în mână?

Și mă întreb din nou, cum să fiu schimbat dintr-o funcție pe care nu o ocup momentan?”, se întreabă retoric Tiberiu Zelencz, în finalul unei postări pe o rețea de socializare.

sedinta consiliu local mica - zelencz

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.