Trei femei și o fetiță de 5 ani au fost rănite în urma unui accident provocat de un șofer de 72 de ani. Evenimentul rutier a avut loc în localitatea clujeană Viișoara.
Potrivit IPJ Cluj, conducătorul unui autoturism, un bărbat de 72 de ani, din comuna Ceanu Mare, aflându-se pe marginea părţii carosabile a DJ150, pe sensul de mers Câmpia Turzii spre Tritenii de Jos, a iniţiat manevra de întoarcere, pătrunzând pe partea carosabilă, unde a fost lovit de un autoturism condus de o tânără de 29 de ani, din comuna Tritenii de Jos.
”În urma evenimentului, două femei de 26, respectiv 50 de ani şi o minoră de 5 luni, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani, precum şi conducătoarea auto de 29 de ani, au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, menționează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.