Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Acțiuni de amploare ale polițiștilor clujeni în ultimele trei zile

0 21

În perioada 20-23 martie poliţiştii clujeni au aplicat 1461 sancţiuni contravenţionale, dintre care 185 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 58 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 1.082 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Cu ocazia acţiunilor desfăşurate au fost depistate 31 de infracţiuni, dintre care 9 la regimul circulaţiei, 16 judiciare şi 2 economico-financiare.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la suma de 159.852 de lei, iar a bunurilor confiscate la 20.740 de lei. De asemenea poliţiştii au reţinut 60 de permise de conducere şi au retras 25 de certificate de înmatriculare.

Clujean prins beat la volan

La data de 21 martie a.c., ora 16.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca l-au depistat în trafic pe VASILE C. de 45 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul având o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 republicată.

Controale în piața din Dezmir

Pentru prevenirea faptelor ilicite în domeniul comercializării produselor agroalimentare, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Cluj au desfăşurat un control în Piaţa Agroalimentară Dezmir, ocazie cu care a fost depistat DARIUS E. de 29 ani, din Bistriţa, care a livrat spre comercializare la diverşi comercianţi din piaţă, legume din Polonia, fără documente de provenienţă.
În baza Legii 12/1990 s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de 1.230 kg legume, în valoare de 3.690 lei.

O prostituată din Timișoara surprinsă ”pe treabă” la Dej

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Dej au depistat în flagrant pe Cristina M. de 20 ani, din Timişoara, în timp ce întreţinea relaţii sexuale într-un autoturism în schimbul sumei de 50 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie, faptă prevazută şi pedepsită de art. 328 din Codul Penal.

Condamnat pentru evaziune fiscală reținut la Câmpia-Turzii

La data de 20 martie a.c., ora 07.00, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Câmpia-Turzii l-au depistat pe Vasile S. de 35 ani, din Câmpia -Turzii, care posedă mandat de executare a pedepsei privative de libertate emis de Tribunalul Cluj, fiind condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Condamnatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More