Codul roșu de vreme severă imediată, emis în această seară de Administrația Națională de Meteorologie, s-a făcut simțit din plin în mai multe localități din zona Dej.
Mai multe case și grădini au fost inundate în zona Jichișul de Sus, apele revărsate de pe dealuri ducând la ieșirea văilor din matcă. Apa a dat năvală în grădinile și curțile oamenilor, iar câteva case și anexe gospodărești au fost inundate în mai puțin de jumătate de oră de ploaie torențială.
La fel ca în zona Văii Jichișului, și la Bobâlna sau Bogata de Sus precipitațiile abundente au provocat inundarea străzilor și a curților gospodăriilor, iar culturile agricole au fost compromise.
Mai gravă a fost situația în zona comunei Vad, în localitatea Calna fiind anunțate mai multe gospodării inundate, iar oamenii aflați în pericol abia au fost salvați din calea apelor învolburate.
Bogata de Sus
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.