VIDEO – Explozie pe strada Clujului din Bistrița
Echipajele de intervenție au fost alertate azi, 20 ianuarie, asupra unei explozii neurmată de incendiu într-o gură de vizitare a Stației de Gaz din municipiul Bistrița, strada Calea Clujului.
Din primele informații, transmit cei de la ISU Bistrița-Năsăud, o persoană are nevoie de îngrijiri medicale. La locul evenimentului au fost direcționate două echipaje de pompieri de la Detașamentul Bistrița.
Este vorba despre un bărbat, în vârstă de aproximativ 46 de ani. Acesta a fost preluat de un echipaj de la SAJ Bistrița-Năsăud. Echipajele l-au stabilizat și predat unui alt echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița Năsăud.
Bărbatul prezintă arsuri la nivelul capului și a membrelor superioare. Pompierii militari asigură zona pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor și evitarea producerii unei alte deflagrații.
De asemenea, la fața locului sunt echipe specializate de la distribuitorul de gaz, echipaje de pompieri și poliție pentru a face măsurători specifice în vederea stabilirii unei cauze a deflagrației.