Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Focul de la rampa de gunoi Cluj-Napoca a ars toată noaptea. Fum toxic în toată regiunea

0 44

Pompierii încearcă în această dimineață să stingă incendiul izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la rampa temporară de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, după 11 ore de la începerea intervenției, flăcările fiind mult reduse.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Cluj a anunțat miercuri seara că intervine la fața locului cu cinci autospeciale de stingere a incendiilor, pompierii având de luptat cu flăcări de zeci de metri înălțime. În sprijinul pompierilor clujeni au sărit și cei de la Regia de Administrare a Domeniului Public, care au deplasat la fața locului mai multe autocisterne.

ISU Cluj a suplimentat în cursul nopții numărul autospecialelor de stingere a incendiilor care au intervenit la Pata Rât. În total 8 autospeciale au fost mobilizate pentru această intervenție, la care au luptat cu flăcările 32 de pompieri militari.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș, în dimineața zilei mai ardeau mocnit câteva focuri care vor fi stinse, fiecare, punctual, de echipajele de supraveghere.

”Este vorba de o suprafață mare. Mai sunt focare mocnite care mai ard și care se sting punctual. Trebuie redusă degajarea de fum, dar incendiul s-a redus considerabil”, a declarat Andrei Biriș.

”Acțiunile de stingere la rampa de gunoi de lângă municipiul Cluj-Napoca continuă de mai bine de 12 ore. Focarele de incendiu cu flăcări deschise de la suprafața deșeurilor au fost lichidate pe parcursul nopții, însă este necesară eliminarea focarelor ce ard mocnit în masa deșeurilor pe suprafața afectată. Operațiunile de stigere și supraveghere a focarelor continuă cu patru autospeciale de stingere și 18 pompieri militari, sprijiniți de patru autocisterne și trei utilaje ale Regiei Autonome a Domeniului Public”, precizează reprezentanții ISU Cluj.

Cauzele producerii incendiului nu sunt pentru moment cunoscute, dar pompierii fac cercetări pentru a stabili ce a dus la izbucnirea focului.

La acțiunea de stingere a incendiului au intervenit, în total pe parcursul nopții trecute, 8 autospeciale și utilaje cu 32 de pompieri, precum și o autocisternă și două utilaje ale RADP Cluj-Napoca, regie care administrează rampa temporară de gunoi a municipiului Cluj-Napoca.

Acesta nu este primul incendiu care se produce pe această rampă, anul trecut petrecându-se un incident asemănător. Rampa temporară a orașului Cluj-Napoca a fost dată în folosință în octombrie 2015 din cauza faptului că rampa de gunoi de la Pata Rât a fost închisă, fiind declarată neconformă. În prezent rampa veche ridică și anumite probleme legate de mediu, din cauza unui lac de levigat — substanță toxică formată în urma descompunerii deșeurilor, care s-a format în zonă și a depășirii limitelor legale la anumite substanțe.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.