Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO/FOTO – Dejenii au ieșit în stradă : ”Jos Pandemia! Jos Arafat!”

0 3.183

Valul de proteste de la nivel național față de noile restricții impuse de autoritățile centrale s-a extins și la Dej, unde, luni seara, câteva zeci de persoane au pornit într-un marș de protest pe străzile orașului.

Adunarea s-a dat pe Facebook, încă de dimineață, printr-un eveniment creat de un tânăr din Dej. Ulterior, evenimentul a fost șters de pe rețeaua de socializare, în așteptarea unor aprobări din partea autorităților locale. Valul însă a fost pornit, astfel că dejenii care știau deja de organizarea protestului nu au mai putut fi ținuți în case.

Astfel, la ora 20, în zona parcului din Piața Bobâlna, câteva zeci de persoane s-au adunat pentru a-și exprima nemulțumirea față de restricțiile de circulație impuse de către autorități. După câteva zeci de minute, în care au scandat mai mult împotriva secretarului de stat Raed Arafat și au cerut libertate de exprimare și libertate de mișcare, dejenii s-au pus chiar în mișcare.

Sub ochii vigilenți ai forțelor de ordine, însoțiți de numeroase echipaje de la Jandarmeria Dej și Poliția Municipiului Dej, cele aproximativ 50 de persoane prezente la mișcarea de protest au pornit într-un marș până în cartierul Dealul Florilor.

Aici, în jurul orei 22, la insistența jandarmilor și a polițiștilor, protestul s-a spart, participanții fiind îndemnați să se îndrepte spre case. Totuși, aceștia și-au dat întâlnire și marți seara, la aceeași oră 20, tot în Parcul Mic, sperând ca de această dată să se adune mai multe persoane la protest.

Acțiunea de protest a fost transmisă LIVE pe pagina de Facebook Someșeanul.ro


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.