Două autospeciale și un echipaj SMURD au intervenit în această dimineață pentru a acorda asistență medicală de urgență unui bărbat pe un șantier situat în Piața Abator din municipiul Cluj-Napoca.
Solicitarea pentru intervenția echipajului SMURD a fost înregistrată în jurul orei 09:00. Ulterior, având în vedere că bărbatul se afla la baza structurii, la o diferență de nivel de aproximativ 6 metri, a fost solicitat sprijinul echipelor de pompieri pentru a readuce victima la nivelul de acces al ambulanței.
În momentul sosirii salvatorilor la fața locului, bărbatul prezenta leziuni la nivelul capului și a coloanei vertebrale, era conștient și stabil, însă pentru extragerea lui în siguranță, au fost utilizate echipamentele speciale, astfel încât să rămână imobilizat pe timpul transferului către ambulanță în vederea evitării agravării posibilelor traumatisme suferite, transmite ISU Cluj.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. De asemenea, potrivit altor muncitori aflați în zonă, bărbatul nu ar fi căzut de la înălțime. Stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment va fi realizată de către personalul abilitat în acest sens, mai notează ISU Cluj.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.