Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Hoți din locuințe prinși la Cluj. Au fost surprinși în flagrant

0 40

flagrant-hoti-cluj.avi_20150901_112652.079

Poliţiştii clujeni au reţinut, pentru 24 de ore, trei bărbaţi bănuiţi de furturi din locuinţe, reuşind recuperarea unui prejudiciu de peste 20.000 de lei, în urma unei acţiuni flagrante. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de circa 10.000 de euro, care ar fi fost sustras din Italia de unul dintre cei identificaţi.

La data de 27 august, poliţiştii au organizat o acţiune de depistare, în flagrant delict, a unor persoane bănuite de furturi din locuinţe de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, trei bărbaţi, de 28 şi 30 de ani, din Cluj-Napoca, au fost identificaţi, reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior arestaţi, după ce au fost depistaţi, în flagrant delict, în trafic, imediat după comiterea unui furt din locuinţă.

În fapt, la data menţionată, în jurul orei 20:30, cei trei bărbaţi s-au deplasat cu două autoturisme pe strada Edgar Quinet din Cluj-Napoca, unde au pătruns, fără drept, într-un imobil.

După câteva ore, cei în cauză au părăsit imobilul, însuşindu-şi mai multe centrale termice şi scule electrice, pe care le-au încărcat într-unul dintre autoturisme şi au plecat.

flagrant-hoti-cluj.avi_20150901_112715.354

Poliţiştii au pornit în urmărirea lor, fiind opriți și imobilizaţi pe strada Negoiu din municipiu.

În urma controlului autovehiculelor, au fost găsite opt centrale termice şi mai multe scule electrice, bunuri sustrase din imobil. Astfel, s-a reuşit recuperarea unui prejudiciu de circa 20.000 de lei.

În urma verificărilor, s-a stabilit că unul dintre şoferi nu deţinea permis de conducere. De asemenea, în sarcina acestuia s-au mai reţinut alte două fapte,respectiv un furt de bicicletă, comis în noaptea de 26/27.08.2015, şi furtul unui autoturism din Italia, faptă care ar fi fost săvârşită la data de 08.08.2015. Autoturismul în cauză, în valoare de circa 10.000 de euro, a fost identificat de către poliţiştii de investigaţii criminale şi indisponibilizat.

În urma prezentării bărbaţilor în faţa magistraţilor, faţă de doi dintre aceştia a fost dispusă măsura arestului preventiv, iar faţă de unul s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.