Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Imagini terifiante cu atacul terorist din Paris. Mulți morți și oameni care fug din calea gloanțelor

0 287

Imagini surprinse în timpul luării de ostatici de la sala de concerte Bataclan din Paris, precum şi pe străzile din Paris la scurt timp după comiterea unor atentate teroriste au apărut pe Internet.

Pe Youtube dar și pe site-urile publicațiilor franceze au fost postate imagini care sunt surprinse chiar în timpul luării de ostatici de la celebra sală de concerte Bataclan, unde a fost un adevărat măcel.

Daniel Psenny, jurnalist la cotidianului Le Monde, care locuiește chiar în spatele sălii de concerte Bataclan, a filmat de la fereastră, cu telefonul mobil, momentul atacului teroriștilor islamici de la sala de concerte Bataclan.

Pe imagini se vede cum zeci de persoane fug înspăimântate din calea gloanțelor trase de teroriști în interiorul sălii, în timp ce alte persoane zac pe caldarâm neputând să se salveze.

Alte persoane ieșite în siguranță din sala de concerte îi târăsc pe răniți sau chiar pe cei deja decedați din zona ușilor de ieșire din Bataclan, iar trei domnișoare au reușit să se salveze cățărându-se în afara geamurilor de la etajele superioare ale sălii de concerte.

Potrivit publicației franceze, jurnalistul Daniel Psenny, a coborât în stradă după ce a filmat aceste imagini, încercând să dea și el o mână de ajutor răniților. Acesta a fost rănit și el în timpul operațiunii de ajutorare, fiind lovit în mâna stângă de un glonț rătăcit.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional!


Images de la fusillade au Bataclan de lemondefr

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More