În cadrul unei acțiuni a polițiștilor dejeni pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publicului, o minoră din Dej a fost prinsă după ce a fost ”fugărită” de polițiști printre blocurile din cartierul Dealul Florilor.
Polițiștii au depistat minora în timp ce cerșea în zona supermarket-ului Unicarm din zona amintită, însă odată ce oamenii legii au vrut s-o legitimeze, aceasta a fugit prin spatele magazinului.
Un echipaj de poliție a pornit imediat în căutarea tinerei, aceasta fiind depistată la câteva sute de metri distanță, printre niște blocuri.
Tânăra în vârstă de 15 ani a încercat din nou să fugă, dar a fost prinsă de unul dintre polițiști care a coborât imediat din mașina de poliție și a imobilizat-o.
Având în vedere că minora a devenit recalcitrantă, oamenii legii au fost nevoiți s-o încătușeze și abia apoi au urcat-o în mașina poliției, tânăra fiind dusă la secție pentru a fi legitimată. Tot aici a primit și o amendă de 250 de lei, a declarat pentru Someșeanul.ro Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.