Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Răufăcători filmați în trafic: ”Un taximetrist bun tare, un dispecer bun tare şi nişte polițişti rutieri buni tare”

0 51

Un taximetrist a sunat noaptea trecută la poliție, raportând faptul că niște oameni beți au luat cu forța niște copii de pe stradă pe care i-a urcat într-o Dacie veche neagră și au demarat în trombă.

Taximetristul, om cu simț civic extrem de dezvoltat, n-a stat mult pe gânduri și a pornit în urmărirea acestora, anunțând în același timp polițiștii prin numărul unic de urgență 112. Bărbatul a dat polițiștilor indicații pas cu pas despre locul în care se află el și mașina urmărită, anunțând la fix oamenii legii unde trebuie să intervină pentru a intercepta mașina răufăcătorilor.

Întreaga aventură a taximetristului, discuțiile cu dispeceratul Poliției dar și finalul poveștii, au fost surprinse de camera de filmat instalată pe taximetru. Potrivit datelor de pe filmare, aceasta a fost făcută vineri, 2 decembrie 2016, puțin după miezul nopții.

Cel mai celebru polițist al României, Marian Godină, a publicat filmulețul pe pagina lui de Facebook, însoțit de următorul mesaj: ”Dacă apărea acest video prin altă țară, ar fi apărut comentarii că la noi Poliția nu ar fi acționat atât de prompt. Uite, că s-a întâmplat la noi.
Un taximetrist bun tare, un dispecer bun tare şi nişte polițişti rutieri buni tare! Final: un dosar penal. Bun tare!

„Dispeceratul Brigăzii Rutiere a ţinut permanent legătura cu acel conducător auto şi cu echipajele aflate în serviciu la acea oră şi, după aproximativ cinci minute, poliţiştii rutieri au reuşit depistarea autoturismului în trafic, pe Şoseaua Fundeni. Poliţiştii au blocat autoturismul, au identificat ocupanţii acestuia, iar în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,91 ml/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că persoanele urcate cu forţa în autoturism erau concubina şi copilul conducătorului autoturismului”, se arată într-o informare remis de Brigada Rutieră agenţiei de presă MEDIAFAX.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, şoferul băut fiind condus la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice.

„Brigada Poliţiei Rutiere mulţumeşte conducătorului auto pentru dovada de spirit civic de care a dat dovadă şi îi asigura pe toti participantii la trafic că vor acţiona cu promptitudine ori de câte ori vom primi sesizări cu privire la incălcările normelor rutiere sau de convieţuire socială, menite să pună în pericol vieţile cetăţenilor”,mai informează Brigada Rutieră.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More