Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Săltat de polițiști de pe stradă, după ce s-a dezbrăcat în fața copiilor dintr-un parc

0 330

Un bărbat de 42 de ani, care s-a dezbrăcat în fața unor copii într-un parc din Baia Mare, a fost prins la scurt timp de polițiști.

Polițiștii băimăreni au ridicat din trafic, de pe stradă, un bărbat care comisese acte de exhibiționism într-un parc din oraș, chiar în fața copiilor care se jucau în zonă.

Bărbatul a fost observat de un echipaj de poliție, a încercat să scape, dar a fost prins în trafic și săltat de pe stradă.

„La data de 8 iulie, în timp ce o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare executa atribuţii de serviciu în Parcul Dacia a observat un bărbat, care practica acte de exhibiționism. 

Bărbatul a încercat sa fugă în momentul în care a observat polițiștii, însă acesta a fost prins și imobilizat de polițiști.

Bărbatul, de 42 de ani, din Baia Mare, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Baia Mare, în vederea continuării cercetărilor și a stabilirii stării de fapt.

În cauză, sunt efectuate cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută de art. 375 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More