Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

VIDEO – UDMR a obținut postul de viceprimar la Dej cu sprijinul PNL

0 848

Unicul consilier local al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) a obținut postul de viceprimar al municipiului Dej pentru următorii patru ani, cu sprijinul Partidului Național Liberal.

Anamaria Kovrig, singurul consilier local al UDMR la Dej, a fost aleasă vineri după-amiază viceprimar al municipiului Dej. Alegerea acesteia, deși era deja cunoscută încă din seara alegerilor locale în 27 septembrie, nu s-a făcut însă fără puțină luptă politică.

În cadrul ședinței desfășurată azi în Sala Mare a Primăriei Dej au fost validate mai întâi mandatele de consilier local ale aleșilor care nu au putut depune jurământul la ședința precedentă de constituire, din 22 octombrie. Atunci au depus jurământul 16 consilieri locali, trei lipsind de la ședință pentru că ori se aflau în izolare la domiciliu, ori nu aveau încă decizia de învestire.

Astfel, au depus azi jurământul și cei trei consilieri lipsă. Este vorba despre Mircea Itu și Gabriel Sabadâș din partea PSD și Cristian Pop din partea PNL.

Ulterior depunerii jurământului s-a trecut la constituirea și votarea comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Dej, cei 19 consilieri fiind împărțiți pe comisii.

Abia la finalul ședinței s-a trecut și la alegerea viceprimarului, nu înainte de a se stabili comisia de numărare a voturilor și de a se face propunerile pentru această importantă funcție.

Deși aveau teoretic majoritate în Consiliul Local, prin cei 9 consilieri PNL și alianțele cu alte partide politice, liberalii au ales să nu propună un candidat propriu din partea PNL, Dana Bălașa propunând-o pe Anamaria Kovrig, de la UDMR, așa cum se știa deja dinainte că se va proceda.

Din partea opoziției a fost o singură propunere pentru funcția de viceprimar, Paul Severin de la USR-PLUS propunând-o pe colega sa de partid, Alina Meșter.

Înainte de a se trece la vot, care a fost unul secret, consilierul Mircea Itu, din partea PSD, a solicitat ca cele două candidate să se prezinte în fața colegilor, această propunere fiind cu greu acceptată de președintele de ședință și primarul în funcție. S-a supus la vot chiar această propunere, dar nu a trecut de majoritatea consilierilor. Totuși, Anamaria Kovrig și Alina Meșter au ales să facă o scurtă prezentare a candidaturii lor, pentru a fi toată lumea mulțumită.

Apoi s-a trecut la vot. Rând pe rând, câte doi consilieri au intrat în cabinele de vot și și-au exprimat opțiunea, iar la final s-a trecut la numărătoarea voturilor.

Astfel, Alina Meșter a obținut 6 voturi, două au fost declarate nule, iar alte 11 voturi s-au îndreptat spre Anamaria Kovrig, care a devenit astfel viceprimar, datorită în primul rând alianței făcută înainte cu Partidul Național Liberal.

Bătălia pentru locul de viceprimar nu este doar una politică, a intereselor de partid și a poziției publice, dar și una financiară, având în vedere că salariul brut de bază pentru o astfel de funcție se apropie de 15.000 de lei lunar.

Anamaria Kovrig și-a început încă de azi mandatul, luând în primire biroul ocupat în ultimii patru ani de Teodora Muncelean (PSD), deja fostul viceprimar al Dejului.

Cum s-a desfășurat ședința de azi, care au fost discuțiile și propunerile consilierilor locali, dar și cum s-a desfășurat procesul de vot, vedeți în materialul video de mai sus.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More