Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Un liceu din Gherla a rămas fără acoperiș și nu va mai ține cursuri

0 84

Furtuna puternică ce s-a abătut duminică asupra județului Cluj a trecut și prin Gherla, oraș în care mai multe blocuri și case au rămas fără acoperiș. O situație specială este cea a Liceului ”Ana Ipătescu”, unde au fost suspendate cursurile cel puțin pentru ziua de luni.

Clădirea liceului a fost grav afectată de vijelia violentă, mai multe bucăți din acoperișul școlii fiind smulse de vânt. Astfel, conducerea instituției de învățământ a luat decizia să suspende cursurile, pentru siguranța elevilor, până când acoperișul va fi reparat și cursurile se pot ține în siguranță.

Afectată de furtună a fost și Biserica Armenească, al cărei acoperiș a fost smuls de vijelie. De asemenea, pe strada Gârlei un acoperiș a căzut peste mașinile din parcare, același lucru întâmplându-se și pe strada Grădinarilor.

De altfel, în tot orașul s-au înregistrat pagube mai mult sau mai puțin importante, zeci de acoperișuri de blocuri și case fiind afectate într-o mai mică sau mai mare măsură.

Pompierii intervin cu toate forțele disponibile pentru înlăturarea efectelor vijeliei, care a trecut ca un taifun și prin parcul mare, ducând la ruperea a zeci de copaci.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.