Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Un tânăr dirijor, asistent universitar, găsit spânzurat la Cluj-Napoca

0 480

Dirijorul Tudor Ciupeiu, asistent universitar la Facultatea de Arte din Oradea, s-a sinucis în noaptea de marţi spre miercuri. Acesta a fost găsit spânzurat într-o pădure din zona cartierului clujean Mănăștur.

Dirijorul Tudor Ciupeiu s-a spânzurat cu o funie de creanga unui copac, în zona străzii Câmpului, din cartierul Mănăştur. În jurul orei 2.30 el a fost găsit fratele său, cu care dirijorul locuia, de o vreme, la Cluj.

Bărbatul avea doar 32 de ani, dar preda de mai mulţi ani la Universitatea din Oradea. Tudor Ciupeiu era căsătorit cu o colegă de la facultate, iar împreună aveau o fetiţă în vârstă de 8 ani.

Colegii dirijorului spun că în ultima perioadă acesta suferise mai multe dezamăgiri: mama sa, de care era apropiat, a murit, iar el urma să divorţeze de soţie. Dirijorul ar fi fost supărat şi din cauza faptului că nu-şi permitea să-şi facă doctoratul la Cluj.

Drept urmare, risca să-şi piardă locul de muncă, pentru că nu avea un doctorat în Muzică, aşa cum legea îl obligă. Dirijorul avea probleme şi la Universitate. În ultima lună, a absentat nemotivat de la multe cursuri şi urma să fie cercetat de o comisie disciplinară.

Născut la Cluj-Napoca în 1985, Tudor Ciupeiu a urmat cursurile Liceului de Muzică ”Sigismund Toduţă”, iar în 2008 Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, specializarea dirijat simfonic. Ulterior s-a stabilit la la Oradea, unde şi-a început cariera didactică ca preparator univeristar la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Oradea, în 2009. Din 2015 a devenit asistent universitar şi era considerat un talent deosebit de specialişti.

Apropiaţii spun că totul s-a schimbat după decesul mamei sale şi după ce a început preocesul de divorţ cu soţia sa, Andrada Ciupeiu, care predă vioara tot la facultatea din Oradea. Cei doi aveau o fetiţă din 2009, care locuieşte în prezent cu mama ei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.