Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Urs surprins pe străzile din Câmpia Turzii

0 179

Un pui de urs a fost surprins pe străzile din Câmpia Turzii. Acesta a fost zărit ultima dată în zona Parcului Municipal Berc.

În cursul serii de ieri, 23 mai, pe străzile municipiului Câmpia Turzii a fost filmat un urs, care umbla liber și speriat. Animalul a fost zărit, ultima dată, în zona Parcului Municipal Berc, însă pe tot parcursul nopții a fost căutat de către reprezentanții Poliției și Poliției Locale, transmite primarul municipiului.

Nu se știe dacă a rămas în zona Parcului Municipal sau dacă, traversând râul Arieș, a plecat spre comunele Viișoara sau Luna. Atât Instituția Prefectului Județului Cluj, cât și Direcția Sanitar-Veterinară și Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost informați cu privire la prezența puiului de urs în zona Municipiului Câmpia Turzii.

Mariflor

Este pentru prima dată când ne confruntăm cu o asemenea problemă și, cunoscând pericolul pe care un urs liber îl poate reprezenta pentru cetățeni și pentru gospodării, am acționat cu vigilență pe tot parcursul nopții, în vederea identificării și relocării animalului. Din nefericire, nu am reușit identificarea ursului și nici a locației în care s-a îndreptat.

Din acest motiv, îi îndemn în special pe cetățenii din cartierele de case să fie atenți și prevăzători și să ne contacteze, de urgență, dacă îl văd. Noi vom continua eforturile să-l găsim și să-l relocăm într-un loc departe de civilizație, pentru a nu mai reprezenta un pericol pentru nimeni, declară Dorin Nicolae Lojigan, primarul Municipiului Câmpia Turzii.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More