Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Vin ninsorile. Cod galben de ninsoare începând de mâine

0 44

cod galben ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, două coduri galbene de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului şi ninsori. Zece judeţe din sudul şi sud-vestul ţării vor fi, de duminică seară, sub avertizare cod galben de precipitaţii mixte şi polei, iar de luni după-amiază până marţi seară, avertizarea se va extinde pentru Bucureşti şi alte 17 judeţe, unde va ninge şi se va depune un strat de zăpadă de 10-15 centimetri.

În noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Local se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul şi sudul ţării, atingând viteze de 40…50 km/h, iar în sudul Banatului şi zona montană aferentă vor fi rafale de 70…80 km/h.

Începând de luni, ora 14.00, şi până marţi, la ora 22.00, avertizarea cod galben se va extinde şi va cuprinde atât cele zece judeţe, cât şi Bucureştiul şi alte 17 judeţe, respectiv Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Vrancea, Bacău, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Cluj, în aceste zone fiind anunţate ninsori şi intensificări ale vântului.

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10-15 centimetri. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 de kilometri pe oră, iar local şi temporar, zăpada va fi viscolită, se arată în a doua avertizare transmisă de ANM.

Pe arii restrânse în regiunile sudice şi centrale se menţin condiţiile de producere a poleiului.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.